Din intelepciunea lui Seneca citire:
Îţi
este limpede, dragul meu Prieten, ştiu bine, că nimeni nu poate duce o
viaţă fericită şi nici măcar suportabilă fără să se dedice
înţelepciunii: înţelepciunea deplină face ca viaţa să fie fericită, iar o
înţelepciune care abia a început să fie studiată o face suportabilă.
Este nevoie să stăruim şi să ne sporim forţa spiritului printr-o
strădanie neîntreruptă, pînă cînd înclinaţia către bine devine gîndul
cel bun. Scrutează-te şi cercetează-te pe toate părţile şi bagă de
seamă: priveşte mai înainte de toate dacă ai făcut progrese în filozofie
sau chiar în propria ta viaţă. . Filozofia nu este un meşteşug pe
placul mulţimii şi nici ceva bun de arătat în lume; nu stă în cuvinte,
ci în fapte. Nu poate fi folosită pentru a-ţi trece în chip plăcut
zilele, pentru a-ţi goni plictisul adus de tihnă: dă formă şi
consistenţă spiritului, rînduieşte viaţa, stăpîneşte actele, arată ce e
de făcut şi ce e de lăsat deoparte, stă la cîrmă şi ţine cursul pentru
cei aruncaţi de valuri din stîncă-n stîncă. În absenţa ei, nimeni nu
poate trăi fără teamă, nimeni nu poate trăi în siguranţă: fiecare oră ce
trece aduce întîmplări fără număr ce au nevoie de un sfat, care trebuie
să fie căutat în filozofie. 4. Va zice vreunul: „La ce-mi foloseşte
filozofia, dacă există soarta? La ce-mi foloseşte, dacă există o
divinitate ce le rînduieşte? La ce-mi foloseşte, dacă întîmplarea face
regula? Căci nici cele sigure nu pot fi schimbate şi nici nu te poţi
pregăti pentru a le întîmpina pe cele nesigure.”
Oricare dintre
ipotezele acestea ar fi adevărată, dragul meu Prieten, sau chiar
admiţînd că toate sînt adevărate, trebuie să ne dedicăm filozofiei: fie
că soarta ne constrînge printr-o lege neîndurătoare, fie că un zeu,
arbitru al universului, le rînduieşte pe toate, fie că întîmplarea
împinge şi azvîrle, fără nicio ordine, lucrurile omeneşti – filozofia
trebuie să ne apere. Ea ne îndeamnă să ne supunem de bunăvoie zeului, să
ne supunem sorţii cu dîrzenie: ea ne va învăţa să urmăm voinţa divină,
să suportăm întîmplarea.
Nu este acesta însă momentul potrivit să
discutăm dacă se află ceva în puterea noastră, dacă providenţa este
stăpînă sau dacă o succesiune de întîmplări fatale ne-a lăsat înlănţuiţi
sau dacă evenimentele bruşte şi neprevăzute domină lumea: mă întorc
acum la planul meu, să te sfătuiesc şi să te îndemn să nu-ţi laşi
avîntul spiritului să se înmoaie şi să amorţească. Sprijină-l şi
întăreşte-l, pentru ca avîntul să devină starea obişnuită a sufletului.
Ramîi cu bine .
Seneca Lucius Annaeus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu