Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei
cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl
întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste
convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse
spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a
găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă,
acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi
credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva
decât ceea ce ştim noi găsi în ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu