Scrisori morale...

Care va fi capătul? Ce aştepţi? Pînă cînd nu vei mai avea ce să-ţi doreşti? Momentul acela nu va veni niciodată.Noi spunem că, aşa cum există o înşiruire de cauze din care se naşte destinul, tot aşa există şi o înşiruire de dorinţe: dintr-una ajunsă la împlinire se naşte o alta.
Te-ai lăsat în voia unei vieţi care nu va pune niciodată capăt nefericirilor şi înrobirii tale. Smulge-ţi din jug gîtul, care i-a cunoscut apăsarea: este mai bună o tăietură o dată decît o apăsare pe vecie.
Dacă te vei dedica unei vieţi retrase, toate îţi vor fi mai restrînse, dar vei fi pe deplin mulţumit: acum, în schimb, bunuri adunate de pretutindeni nu-ţi sînt de ajuns să te sature. Ce preferi atunci, saţul în sărăcie sau foamea în abundenţă? Belşugul este lacom şi lăsat pradă lăcomiei altcuiva: cîtă vreme nu-ţi vei fi ţie însuţi îndeajuns, nu le vei fi nici altora. „Şi cum să scap?”, zici tu. Oricum. Gîndeşte-te cît te-ai temut pentru bani, cît te-ai trudit pentru carieră: se cuvine să ai îndrăzneală şi cînd e vorba de repaos – altminteri va trebui să îmbătrîneşti în grijile astea , în zbucium şi frămîntări mereu noi, de care nu poţi fugi nici prin cumpătare, nici ducînd o viaţă de linişte. Ce importanţă are dacă vrei să trăieşti liniştit? Soarta ta nu o voieşte. Şi ce se va întîmpla dacă şi acum încă îi mai îngădui să crească? Spaima creşte odată cu succesul. Vreau să-ţi amintesc acum o frază a lui Mecena, care a rostit multe vorbe pline de adevăr, chiar aflat sub tortură : „Înălţimea însăşi face să fie lovite de trăsnet culmile.”
Mecena voia să spună că cine stă pe culme are parte de lovituri. Iar tu socoteşti că această putere de judecată are valoarea unor vorbe spuse la beţie? Acela a fost un bărbat cu caracter puternic şi ar fi reprezentat o pildă însemnată de elocinţă romană dacă bogăţia nu i-ar fi retezat aripile, ba chiar vigoarea. Ăsta e sfîrşitul care te aşteaptă, dacă nu-ţi strîngi pînzele şi nu te îndrepţi către uscat – lucru pe care el prea tîrziu a decis să îl facă. Ramîi cu bine.

 

Lucius  Annaeus  Seneca

Taina Pocaintei mare este

Un frate a întrebat pe părintele Pimen, zicând: “Părinte, am făcut un păcat greu şi voiesc ca trei ani să petrec în pocăinţă”. Stareţul a răspuns: “Este mult!” Fratele a zis: “Atunci porunceşte ca să mă pocăiesc un an”. Stareţul iaraşi a răspuns: “Este mult!”
Auzind aceasta, ceilalţi frati au zis:
“Apoi până la patruzeci de zile se cuvine a petrece în pocăinţă?”
Iar stareţul iarăşi a răspuns: “Este mult!” Şi a adăugat: “Eu socotesc că de se va pocăi omul din toată inima şi de va pune gând tare, ca de acum să nu se mai întoarcă la păcat, apoi în trei zile îi primeşte Dumnezeu pocăinţa lui!“

Din intelepciunea lui Seneca citire:

Îţi este limpede, dragul meu Prieten, ştiu bine, că nimeni nu poate duce o viaţă fericită şi nici măcar suportabilă fără să se dedice înţelepciunii: înţelepciunea deplină face ca viaţa să fie fericită, iar o înţelepciune care abia a început să fie studiată o face suportabilă. Este nevoie să stăruim şi să ne sporim forţa spiritului printr-o strădanie neîntreruptă, pînă cînd înclinaţia către bine devine gîndul cel bun. Scrutează-te şi cercetează-te pe toate părţile şi bagă de seamă: priveşte mai înainte de toate dacă ai făcut progrese în filozofie sau chiar în propria ta viaţă. . Filozofia nu este un meşteşug pe placul mulţimii şi nici ceva bun de arătat în lume; nu stă în cuvinte, ci în fapte. Nu poate fi folosită pentru a-ţi trece în chip plăcut zilele, pentru a-ţi goni plictisul adus de tihnă: dă formă şi consistenţă spiritului, rînduieşte viaţa, stăpîneşte actele, arată ce e de făcut şi ce e de lăsat deoparte, stă la cîrmă şi ţine cursul pentru cei aruncaţi de valuri din stîncă-n stîncă. În absenţa ei, nimeni nu poate trăi fără teamă, nimeni nu poate trăi în siguranţă: fiecare oră ce trece aduce întîmplări fără număr ce au nevoie de un sfat, care trebuie să fie căutat în filozofie. 4. Va zice vreunul: „La ce-mi foloseşte filozofia, dacă există soarta? La ce-mi foloseşte, dacă există o divinitate ce le rînduieşte? La ce-mi foloseşte, dacă întîmplarea face regula? Căci nici cele sigure nu pot fi schimbate şi nici nu te poţi pregăti pentru a le întîmpina pe cele nesigure.”
Oricare dintre ipotezele acestea ar fi adevărată, dragul meu Prieten, sau chiar admiţînd că toate sînt adevărate, trebuie să ne dedicăm filozofiei: fie că soarta ne constrînge printr-o lege neîndurătoare, fie că un zeu, arbitru al universului, le rînduieşte pe toate, fie că întîmplarea împinge şi azvîrle, fără nicio ordine, lucrurile omeneşti – filozofia trebuie să ne apere. Ea ne îndeamnă să ne supunem de bunăvoie zeului, să ne supunem sorţii cu dîrzenie: ea ne va învăţa să urmăm voinţa divină, să suportăm întîmplarea.
Nu este acesta însă momentul potrivit să discutăm dacă se află ceva în puterea noastră, dacă providenţa este stăpînă sau dacă o succesiune de întîmplări fatale ne-a lăsat înlănţuiţi sau dacă evenimentele bruşte şi neprevăzute domină lumea: mă întorc acum la planul meu, să te sfătuiesc şi să te îndemn să nu-ţi laşi avîntul spiritului să se înmoaie şi să amorţească. Sprijină-l şi întăreşte-l, pentru ca avîntul să devină starea obişnuită a sufletului. Ramîi cu bine .

Seneca Lucius Annaeus

Putina Filosofie...

Dragul meu Prieten, nu există nici un motiv ca dorinţa de glorie să te împingă să-ţi arăţi în public calităţile de filozof ,să vrei să le oferi ăstora lecturi publice sau să intri în dialog cu ei; te-aş sfătui să faci aşa dacă ai avea de oferit o marfă pe placul acestei gloate: nu este însă nici măcar unul care să te poată înţelege.
Poate se va nimeri unul sau altul: dar şi pe acela va trebui să-l modelezi tu însuţi şi să îl pregăteşti pentru a te înţelege. „Şi atunci, pentru cine am învăţat toate astea?” Nu ai motiv să te temi că ţi-ai risipit strădania, dacă ţi-ai dat ţie învăţătură.
Ca să nu ajung însă să învăţ azi doar pentru folosul meu, îţi voi împărtăşi trei vorbe alese, legate de acelaşi subiect, care mi-au căzut sub ochi :
Democrit spune: „Pentru mine, un singur om face cît tot poporul, iar poporul face cît un singur om.”
Bine a răspuns şi acela, oricine va fi fost – căci autorul este nesigur –, cînd îl întrebau de ce s-a aplecat cu atîta strădanie asupra unui subiect care este interesant pentru foarte puţini:
„Mie îmi sînt de ajuns puţini, mi-e de ajuns unul singur, ba chiar niciunul.”
Remarcabilă este şi această a treia replică pe care a scris-o Epicur, trimiţîndu-i-o unuia dintre tovarăşii săi de studiu: „Acestea, spune, eu nu le-am scris pentru mulţi, ci pentru tine: căci ne sîntem unul altuia un teatru îndeajuns de mare.”
Vorbele acestea, iubitul meu Prieten, se cuvine să ţi le zideşti în suflet, ca să priveşti cu dispreţ plăcerea adusă de aprobarea lumii. Mulţi te laudă: oare ai vreun motiv de bucurie dacă sînt mulţi cei ce te înţeleg? Meritele tale să privească numai spre aprobarea dinăuntrul tău. Rămîi cu bine.

Seneca