Patriarhul PAVLE al Serbiei

Mărturie
despre Patriarhul Liturghiei
traducere
şi adaptare: pr. Ioan Valentin Istrati
sursa: pramvir.com





Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul
dejun , doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De obicei îşi pregătea
prânzul singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva cartofi şi ierburi pe
care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată
cina.

Este greu să vorbeşti despre slujirea
mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era
privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie.
Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad
sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite,
aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public.
19 ani am fost intendent al
patriarhului Pavle, până în ultima zi.  În timpul primatului său, am avut
diferite funcţii: prefesor de drept la Facultatea de Teologie din Belgrad,
profesor de omiletică şi de rusă la Seminar, pentru 9 ani am fost responsabil
la Biblioteca Patriarhală, 10 ani am fost secretar la Curţii Eclesiastice (…).
Patriarhul nu mi-a dat imediat binecuvântarea
pentru preoţie. Am fost diacon timp de 14 ani, ceea ce era normal la el. Nu era
niciodată grăbit în ceea ce priveşte hirotonia. Aştepta timpul potrivit pentru
orice persoană.
Dieta Patriarhului era foarte
modestă. Nu mânca micul dejun , doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De
obicei îşi pregătea prânzul singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva
cartofi şi ierburi pe care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a
mâncat aproape niciodată cina.
Aşa a trăit mulţi ani, şi eram uimiţi
cum putea să se mişte şi cum organismul lui putea suporta să nu mănânce aproape
nimic. Dar era clar că era un om al lui Dumnezeu, trăgându-şi puterea, duhul
voios şi înţelegerea oamenilor din Sfânta Liturghie.
El înţelegea pe toţi perfect, de la
micii copii de pe stradă care veneau şi-l trăgeau de mânecă până la preşedinţii
diferitelor naţiuni.
Patriarhul Pavle slujea zilnic
Liturghia. Singurele excepţii erau zilele când era în călătorie sau era bolnav.
Era foarte greu să ţii pasul cu el, pentru că se trezea foarte devreme, pe la 4
dimineaţa, şi slujea Dumnezeiasca Liturghie la patriarhie la 5.
Aşa era şi când avea 80 de ani, aşa a
rămas când a împlint 90. Îşi spunea pravila de rugăciune o oră şi apoi venea la
biserică. Slujeam cu el şi uneori eram obosiţi, căci treburile de la patriarhie
erau multe şi ne culcam târziu, aşa că nu prea era timp pentru somn.
Niciodată nu ne-a zis să venim la Liturghie. Programul nostru începea la 8 şi
puteam să venim la acea oră la serviciu. Dar ar fi fost ceva ciudat: noi
dormeam şi Sanctitatea Sa slujea. Aşa că am venit şi slujeam cu el.
Îmi amintesc că am călătorit la
Moscova în 2000 pentru sfinţirea Catedralei Hristos Mântuitorul, am stat la
Hotel Danilovskaya (lângă Mănăstirea Danilov). Catedrala trebuia să fie
sfinţită în ziua următoare. Aşa că patriarhul care slujea la sfinţire a doua
zi, avea o zi liberă. Însă la ora 4 dimineaţa, patriarhul mi-a bătut la uşă:
„Frate Luka, hai să slujim Liturghia undeva!”.
Nu am ştiut unde să-l duc. Am mers la
una din bisericile din Mănăstirea Danilov, unde pe la 5, călugării se pregăteau
pentru slujbă. Au fost foarte surprinşi să ne vadă.
Le-am spus: „Preafericitul Pavle vrea
să slujească Liturghia. Unde îi sunt veşmintele? au zis ei. Nu le are cu el,
pentru că le trimisesem deja la Catedrala hristos Mântuitorul. Însă dacă aţi
putea să ne daţi un set de veşminte preoţeşti, ar fi bine”.
Au găsit veşminte pentru noi,
Patriarhul Pavle şi-a pus veşminte preoţeşti şi a slujit ca un simplu preot.
Cred că acei monahi erau uimiţi cum un patriarh îmbărăcat în preot slujeşte în
biserica lor.
Predica în fiecare zi. Multe dintre
predicile sale au fost transcrise şi publicate.
Îşi dedica mult timp consilierii. O
zi de lucru a patriarhului era aşa: Liturghie, ceai, şi apoi primirea
vizitatorilor. El era un călugăr, însă nu avea o viaţă monahală reclusă: nu se
închidea niciodată, ci căuta să ajungă la toţi, să-i primească pe toţi
care veneau la el. Voia ca oamenii să vină şi să vorbească cu el. Pe unii doar
îi asculta, altora le dădea sfaturi.
După slujba de seară, primea diferite
credincioase, care veneau să-i ceară sfat.  Unele femei îi arătau că aveau
contacte cu lumea cerească. Una dintre ele a spus că a avut o vedenie cu Sfânta
Parascheva (de la Iaşi) şi i-a spus ceva special. Patriarhul i-a răspuns: „Nu
ştiu ce să-ţi spun. Sunt patriarh însă mie nu mi s-a arătat”. Patriarhul a dat
de înţeles că niciun om nu trebuie să se socotească vrednic de asemenea
vedenii, ci să se comporte ca o persoană normală.
Că a fost un om extraordinar al
timpului său s-a arătat doar în ziua înmormântării sale.
Aproape un milion de oameni au umplut
străzile Belgradului şi alţi 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru
a săruta mâna patriarhului pentru ultima oară. Coşgiugul său a rămas deschis
pentru 6 zile şi nimic nu s-a întâmplat.
Unii oameni spuneau: „Poate nu e bine
să îi fie sărutată mâna. Este bine să te pleci către patriarh, însă este o
epidemie în oraş, şi trebuie să fim atenţi”.
Un fel de gripă rea epidemică era la
putere în oraş, însă niciun om din cei 600 000 nu a raportat că a răcit.
Oamenii stăteau ca la moaşte, pentru 9 ore, însă nimeni nu s-a înghesuit.
Aşteptau să-i sărute mâna patriarhului.
Timpul va vorbi că a fost un om
extraordinar pentru vremea sa. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Sperăm că
Domnul îl va face sfânt, însă e prea devreme să vorbim despre asta.
Deocamdată observăm atent ce se întâmplă la mormântul lui. Deja multe vindecări
au avut loc aici.
(mărturia Părintelui Luka
Hovakovici)