Casa tamplarului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea
patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea batrânul
era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de
familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi
ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai
punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea
scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.
Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui
tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste
propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce
e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai
ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu
ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura
sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o
faci azi zideste casa în care vei locui mâine. Deci nu uita: ce faci, te
face!