CAPITALISMUL= EXPLOATAREA OMULUI DE CATRE OM

Chiar credeti ca merita sa va dati viata pentru locul de munca si firma la care lucrati? In mod sigur sefii de multinationale asta vor, ca voi sa produceti cat mai multi bani pt. ei, iar ei sa va rasplateasca cu un salariu cat mai mic, desi pt voi poate parea fabulos. Daca va imbolnaviti din cauza jobului, seful nu va va da prea mult concediu medical, iar daca dupa revenirea la munca nu munciti cu randamentul de dinainte de imbolnavire sunt sanse mari sa va pierdeti locul de munca. 
Deci daca lucrezi intr-o multinationala  sau o alta firma si te imbolnavesti, e posibil sa iti pierzi locul de munca daca nu mai poti munci la fel de bine.Pentru ca "managerii" capitalisti nu se uita deloc la calitatea ta de om si il intereseaza doar latura ta robotica de muncitor. 
     Nicolae Ceausescu spunea cu mult timp in urma ca definitia Capitalismului este "exploatarea omului de catre om". Cred ca este foarte adevarat .Acum, in tara noastra, banii nu se mai fac din industrie sau din  expoatari miniere. Nu se mai produce nimic, in schimb firmele din Bucuresti muncesc de zor.  Ce???    Pai expoateaza angajatii la maxim sa produca bani.   Exemple ar fi cu agentii de vanzari care au target si alearga ca cersetorii dupa clienti, pentru ca firmele la care lucreza nu sunt in stare sa le puna la dispozitie macar o baza de date cu   potentiali clienti.
Sunt tot felul de joburi pe la firme de consultanta, toate cu denumirea in engleza ca sa sune mai interesant,
tot felul de agenti imobiliari, agenti de vanzari, brokeri de asigurari,  vanzari prin call center  ...etc., toti muncesc pentru firme la care ei produc multi bani, tin firmele in spate, dar firma le intoarce spatele daca se imbolnavesc, sau daca pur si simplu nu mai dau randamentul de dinainte.
Chiar daca pare ca salariul este bun si iti ajunge ca sa traiesti decent, nu se merita sa fii sclav la vreo multinationala!

P.S. :BANCILE SI MULTINATIONALELE AU SCLAVAGIT ROMANIA!

Multinationalele va platesc, iar voi va dati viata pentru ele...

Alina Dijmărescu, fiica fostului ministru de finanţe Eugen Dijmărescu, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din insula Okinawa, în Japonia. Potrivit Mediafax, cauza decesului a fost un atac de cord survenit în urma activităţii profesionale extrem de intense depuse de tânără în ultimii ani. Iar cazul Alinei nu este singular.

 

Alina Dijmarescu, fiica lui Eugen Dijmarescu, gasita moarta intr-o camera de hotel din Japonia / FOTO: inpolitics.ro

Raluca Stroescu

MOARTEA Alinei Dijmărescu. EPUIZAREA la MUNCĂ a ucis-o pe fiica fostului ministru Dijmărescu

Tânăra se stabilise în Japonia încă din perioada când tatăl ei era ambasador. Manager de succes, avea două slujbe şi anul acesta ar fi împlinit 37 de ani. Cazul nu este ceva nou pentru japonezi. Încă din anii '70 ei au descoperit acest fenomen şi l-au numit "karoshi", care se traduce prin "moarte în urma suprasolicitarii de la muncă".


În 2007, în România, un prim semnal public de alarmă privind epuizarea prin muncă a fost lansat de cazul Ralucăi Stroescu. Tânăra de 31 de ani, angajata unei firme de audit din Bucureşti, a fost găsită moartă în casa sa după ce în ultimele trei săptămâni lucrase zi şi noapte la un proiect important.


Deşi s-a spus că tânăra ar fi suferit de diabet sau anorexie, prietenii ei au susţinut că munca intensă a ucis-o. Raportul medico-legal anunţa că Raluca Stroescu a murit ca urmare a unor tulburări cardiace, pe fondul unei scăderi accentuate a greutăţii.


Trei ani mai târziu, Ramona Cîciu, în vârstă de 34 de ani, a murit la serviciu în urma unui stop cardiac, familia ei susţinând că a fost ucisă de stres şi epuizare. Mamă a doi gemeni, a făcut stop cardio-respirator la birou, în faţa calculatorului.


Medicii de pe Ambulanţă sosiţi la faţa locului au reuşit să o resusciteze după câteva zeci de minute, timp în care pacienta a fost ventilată artificial. La spital a fost operată pe creier dar după două zile, femeia a murit, pe 13 martie 2010. Ramona lucra ca programator la o firmă din capitală.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/moartea-alinei-dijmarescu-epuizarea-la-munca-a-ucis-o-pe-fiica-fostului-ministru-dijmarescu_948538.html#ixzz1wZA1Ng00

Ce e facebook?

Acest mesaj este adresat tuturor celor care utilizează
" FACEBOOK " sau doresc să-l utilizeze.
FACEBOOK este o CAPCANĂ !
Acest sistem nu a fost creat doar pentru PLĂCEREA DVS; numai cei naivi pot crede asta !
O mică reamintire. Este totdeauna bine de ştiut !

În spatele FACEBOOK se află o imensă afacere, pentru care materia primă o constituie chiar VIAŢA DVS !
Mesajul care urmează este un avertisment referitor la FACEBOOK.
Este bine să fiţi în cunoştinţă de cauză.

FACEBOOK este cea mai mare reţea de "socializare" din lume, având peste 300 de milioane (in anul 2011, peste 700 de milioane) de utilizatori înregistraţi. Peste tot se tinde ca FACEBOOK să fie utilizat conform legilor locale ale fiecărei ţări, or în realitate FACEBOOK este o societate californiană care funcţionează după legislaţia Californiei (diferită chiar şi de cea americană). Aceasta înseamnă că tot ceea ce dvs plasaţi pe FACEBOOK va fi arhivat în mod LEGAL într-o bază de date enormă (fotografii, clipuri, conversaţii, discuţii, documente, texte etc.) şi păstrat acolo chiar dacă dvs le ştergeţi !
Şi, încă o dată, procedând astfel FACEBOOK este în perfectă legalitate !
De altfel, toţi utilizatorii FACEBOOK şi-au dat acordul pentru ca datele lor personale să fie înregistrate, conservate şi utilizate în orice scop. Vă surprinde? Şi dvs, înainte de a utiliza FACEBOOK vi se cere un clic pe "accept condiţiile", şi ca de obicei nu le citiţi cu atenţie...
Este ştiut că FACEBOOK este un site gratuit. Mă veţi întreba: de unde ia FACEBOOK banii pe care îi consumă pentru remunerarea celor angajaţi sau a colaboratorilor, pentru plata brevetelor pe care le înregistrează etc. Răspunsul este simplu: actualmente un număr foarte mare de firme cumpără dreptul de a consulta arhivele FACEBOOK, de unde pot obţine date care îi interesează. Chiar şi serviciile de apărare sau poliţia apelează la această arhivă în cursul anchetelor pe care le întreprind.
Fiţi atenţi ! Greşelile dvs de tinereţe nu trebuie să devină imposibil de şters !
Evitaţi orice fel de poze compromiţătoare (cu alcool, ţigarete, droguri, fotografii tendenţioase, intime, vulgare etc.), insulte (căci acestea pot servi ca probe în justiţie), informaţii / date personale sau private, chiar în relaţiile cu prieteni apropiaţi... "Prietenii de azi pot deveni duşmanii de mâine".
Şi toate acestea sunt valabile şi pentru documente ale prietenilor: mulţi adolescenţi pun pe FACEBOOK poze de-ale prietenilor în ideea că aceştia nu vor fi deranjaţi, chiar dacă unii sunt minori şi ar avea nevoie de acordul părinţilor...
Cereţi totdeauna consimţământul persoanei a cărei poză o postaţi pe FACEBOOK

Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, nu puteţi spune în instanţă "nu am ştiut" !

În concluzie, folosiţi cum doriţi aceste informaţii.
Cel puţin sunteţi prevenit(a) !
De altfel, se poate pune şi întrebarea de principiu în legătură cu FACEBOOK:
La ce foloseşte o asemenea exhibare a vieţii private?

FACEŢI SĂ CIRCULE ACEST MESAJ !
NU VĂ VA LUA DECÂT CÂTEVA MINUTE, VEŢI FI MAI LINIŞTIT ŞI DVS, CA ŞI CORESPONDENŢII DVS
MULŢUMESC

Casa tamplarului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea
patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea batrânul
era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de
familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.
Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi
ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai
punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea
scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.
Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui
tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:
- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!
Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste
propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce
e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai
ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu
ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura
sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o
faci azi zideste casa în care vei locui mâine. Deci nu uita: ce faci, te
face!

Lipsa iubirii genereaza pacatele

"Mami!? - Da mami. - Ce sunt astea? - Bătături. - Ce sunt acelea bătături? - Moare pielea şi se face aşa.. bătături. - De ce moare pielea? - Toate celulele mor în timp. - O să murim şi noi? - Da mami.. - De ce? - Toţi murim. - De ce? - Din cauza păcatelor, îmbătrânim şi murim. - Ce sunt acelea păcate? - Când nu iubeşti, orice poate fi păcat. - Ce înseamnă să iubeşti? - E atunci când nu contează cum e un om, îţi place de el oricum şi îl accepţi. - Înseamnă că tu şi tati n-o să muriţi niciodată! - Eh.. - Ce bine!"

Povestea ferestrelor sparte

O casă obişnuiă. S-a conservat bine deşi era de ani de zile nelocuită…

Însă, într-o zi, cineva sau poate vântul, a spart o fereastră. Nu a avut cine să o înlocuiască imediat.

Ferestrele au fost sparte una câte una şi în câteva săptămâni casa a fost complet vandalizată, tot felul de persoane dubioase au stat în ea şi a devenit încet, încet un focar insalubru şi un punct de infracţionalitate.

"Povestea Ferestrelor sparte" ne arată că oamenii tind să se comporte în funcţie de mediul în care traiesc

optimism versus pesimism

Intr-un oras era in desfasurare o mare constructie la care lucrau mai multi muncitori. Un om, care trecea prin apropierea santierului se opreste sa vorbeasca cu lucratorii. Se duce la unul dintre ei; acesta era transpirat, obosit si avea o fata trista. “Ce faci?” il intreba trecatorul. “Zidesc.” raspunse muncitorul. Trecatorul se duse la alt muncitor, care era in aceeasi stare ca si primul: obosit, transpirat si trist. Ii adresa aceeasi intrebare: “Ce faci?” Raspunsul nu intarzie sa vina: “Castig 20$ pe ora”. Omul nostru, inainte de a-si continua drumul, mai puse o data aceeasi intrebare unui alt muncitor. Si acesta era transpirat, obosit, dar fata nu ii mai era trista; era chiar vesel. Raspunsul: “Construiesc o catedrala!”

Morala: felul in care privesti ceea ce faci este ceea ce conteaza